Teritoriu GAL

Amplasament: Teritoriul acoperit de GAL “Arcul Târgoviştei” include 10 localităţi, din care 9 din partea centrală a judeţul Dâmboviţa şi o localitate din estul judeţul Argeş: Cobia, Comişani, Dragomireşti, Glodeni, Ludeşti, Ocniţa, Răzvad, Ulmi, Valea Mare şi Dobreşti. Teritoriul GAL înconjoară Municipiul Târgovişte, având în partea de nord, sud şi est vecini localităţi din judeţul Dâmboviţa, iar în partea de vest localităţi din estul judeţului Argeş.

Grupul de Acţiune Locală “Arcul Târgoviştei” reprezintă un teritoriu cu o suprafaţă de 436,40 km2, omogen şi coeziv din punct de vedere social, caracterizat prin tradiţii comune, identitate locală, nevoi şi aşteptări comune.

Relief: Teritoriul acoperit de GAL “Arcul Târgoviştei” prezintă o mare diversitate peisagistică, fiind dispus în două trepte de relief, care se succed de la nord spre sud. Câmpiile, prima treaptă de relief, alcătuiesc cea mai joasă şi cea mai tânără treaptă de relief. Astfel, zona sudică a GAL-ului, din punct de vedere geografic şi geomorfologic, este situată în subunitatea Câmpiei Romane denumită Câmpia piemontană a Cricovului Dulce. Subcarpatii alcătuiesc cea de-a doua treaptă de relief şi ocupă aproximativ două treimi din suprafaţa GAL-ului.

Solul: argile, soluri brun–roşcate şi pe alocuri cernoziomuri argiloiluviale freatic umede. Niciuna dintre localităţile GAL nu sunt clasificate ca fiind zone care se confruntă cu constrângeri naturale, fiind prezente însă câteva arii unde terenurile agricole au anumite deficienţe: drenaj slab, soluri acide sau soluri cu schelet.

Resurse: Resursele subsolului sunt reprezentate prin cărbuni, petrol, gaze, cărbune, sare, izvoare sărate şi sulfuroase.

Clima: Prin poziţia sa geografică şi succesiunea treptelor de relief de la nord la sud, teritoriul GAL se afla sub influenţa circulaţiei maselor de aer de diferite tipuri, aflându-se astfel în plină zona climatică de tip temperat-continentală de tranziţie. Temperatura medie anuală a zonei este de +10ºC, media lunii iulie fiind de 20ºC, iar cea a lunii ianuarie de -3ºC. Cantitatea medie de precipitaţii este de 720 de mm.

Reţeaua hidrografică este reprezentată de bazinele hidrografice al râurilor Ialomiţa, Dâmboviţa şi afluenţi ai acestora.